Folosim cookie-uri 🍪 Unele dintre ele sunt esențiale, iar altele ne permit să îți oferim o experiență de navigare mai bună. Dacă nu accepți toate cookie-urile, nu putem garanta funcționalitatea.
Acceptă toate Numai esențiale
Înapoi
Lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului pentru apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”

Lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului pentru apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”

17 January 2024

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație.

Documente supuse consultării:

Prin intermediul acestui apel se urmărește dezvoltarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, ce are ca obiectiv dezvoltarea competențelor-cheie de pedagogie digitală, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă.

Solicitanții eligibili (care pot depune proiecte atât individual, cât și în parteneriat) sunt:

  • Instituții de învățământ superior publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu;
  • Furnizori publici sau privați de formare continuă.

Solicitanții trebuie să demonstreze în cererea de finanțare următoarele:

  • capacitatea managerială (existența resurselor umane și materiale) de a planifica si organiza programul de formare;
  • expertiză și resursele necesare de a derula activitățile de monitorizare și evaluare propuse în cadrul Proiectului;
  • experiență în formarea continuă a cadrelor didactice.

Beneficiarul finanțării trebuie să prioritizeze, în cadrul grupului-țintă, cadrele didactice de la nivelul gimnazial și liceal, precum și cadrele didactice din mediul rural și din zonele defavorizate. Pentru a respecta distribuția regională, un solicitant al finanțării poate selecta cadrele didactice din cadrul unei singure regiuni de dezvoltare a României în cadrul unui proiect, însă poate depune unul sau mai multe proiecte pentru una sau mai multe regiuni de dezvoltare.

Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 80 de milioane de euro (fără TVA). 

Activitățile eligibile, obligatorii în cadrul prezentului apel, sunt:

  • Activități privind îmbunătățirea competențelor de pedagogie digitală a cadrelor didactice (programul de formare în competențe de pedagogie digitală);
  • Activități privind aplicarea în procesul didactic a competențelor îmbunătățite.

Observațiile și recomandările privind ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro în perioada 17 – 30.01.2024.


Notice: Object of class WP_Term could not be converted to int in /var/www/html/pnrr.edu.gov.ro/wp-content/themes/codestage-ministeruleducatiei-pnrr/template-parts/content-single.php on line 84

Notice: Object of class WP_Term could not be converted to int in /var/www/html/pnrr.edu.gov.ro/wp-content/themes/codestage-ministeruleducatiei-pnrr/template-parts/content-single.php on line 101