Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual
29 de campusuri pentru învățământul dual
În România, 56% dintre elevii din ciclul secundar superior (clasele IX-XII) sunt înscriși în sectorul învățământului profesional și tehnic (ÎPT), peste media UE de 48%.
Învățământul profesional dual, ca rută alternativă de educație și formare profesională a fost introdus pentru prima dată în planul de școlarizare începând cu anul școlar 2017-2018, pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului Național al Calificărilor.
Numărul elevilor înscriși în învățământul dual a fost încă de atunci în continuă creștere – dacă în anul școlar 2018-2019 erau înscriși în învățământul dual un număr de 5.594 elevi, în anul școlar 2023-2024, numărul acestora a ajuns la 15.805.
Din perspectiva Legii învățământului preuniversitar, învățământul dual se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4, 5, 6, 7 și 8 conform Cadrului Național al Calificărilor, ceea ce presupune că, în premieră, un elev intrat în învățământul liceal tehnologic în sistem dual are șansa de a-și continua pregătirea teoretică și practică și în învățământul superior în sistem dual. Această măsură va fi implementată cu sprijinul investițiilor de peste 588 de milioane de euro în dezvoltarea campusurilor regionale pentru învățământ dual în toate regiunile de dezvoltare ale României.
Principiile existente, aplicabile în prezent pentru învățământul dual, se păstrează în noua lege. Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului tehnologic, păstrând următoarele caracteristici:
- este organizat la solicitarea operatorilor economici sau a structurilor asociative interesate, cum ar fi camere de comerț, asociații patronale de ramură, clustere în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
- asigură o rută de educație și formare profesională, organizată pe bază de parteneriat și conform unor contracte individuale de pregătire practică, încheiate cu operatorii economici care își asumă ca responsabilitate principală pregătirea practică a elevilor;
- operatorii economici pot asigura bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, dar pot fi incluse și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor (susținere financiară a elevilor, stimulente și altor forme de sprijin pentru elevi, precum transport, masă, echipament);
- se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre unitățile de învățământ partenere, instituțiile de învățământ superior, autoritățile publice centrale și locale și mediul economic și asociativ.
Din perspectiva investițiilor făcute din Planul Național de Redresare și Reziliență, prin intermediul apelului de proiecte „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor de învățământ dual”, care își propune pilotarea rutei duale complete în România, precizăm că au fost finanțate toate cele 29 de proiecte eligibile, fiind astfel înregistrată o depășire a țintei din PNRR, care viza minimum 10 consorții finanțate. Prin această investiție majoră, corelată cu implementarea rutei duale complete, se estimează o creștere a atractivității rutei profesionale, astfel încât, în anul școlar 2025-2026, să se înregistreze o creștere de până la 40% a numărului de elevi înscriși în ruta profesională, cum ar fi de exemplu elevi din ÎPT, licee tehnologice, inclusiv ruta duală completă, în comparație cu numărul total de elevi de liceu.
Consorțiul pentru învățământul dual „Campus Oradea”
Lider de parteneriat: Unitatea administrativ-teritorială Județul Bihor
Principalele specializări vizate
mecanică, electronică și automatizări, electromecanică, construcții, instalații și lucrări publice
Parteneri în consorțiu
- Universitatea din Oradea
- Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea
- Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea
- Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea
- Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd
- Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei
- Unitatea Administrativ – Teritorială Județul Bihor
- Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Oradea
- Faist Mekatronic SRL
- Asociația Bihor West Professional
- SC CONNETRONICS ROMÂNIA SRL
- Asociația Firmelor Bihorene
- SC VERNICOLOR SA (Sîntandei)
- SC CELESTICA (ROMÂNIA) SRL (Borș)
- SC PUREM ORADEA SRL
- SC NIDEC SRL
- C PLEXUS SERVICES SRL